16mai

PETA vine cu primul dialog in realitatea virtuala intre oameni si animale

Cunoscuţi şi pentru metodele lor mai puţin „ortodoxe” de a lupta pentru drepturile animalelor şi împotriva exploatării lor, acum PETA vine cu primul dialog in realitatea virtuala între oameni şi animale.

Alături de agenţiile Kolle Rebbe şi Demodern, PETA, People for the Ethical Treatment of Animals, lansează un proiect în realitatea virtuală intitulat Eye to Eye.  Acestora le-a venit ideea de a duce un dialog în realitatea virtuală între om şi animal, reprezentat de un drăguţ iepuraş cu voce umană. E o metodă prin care oamenii să înţeleagă procesul prin care un animal poate ajunge blana pentru haine şi să îşi schimbe perspectiva acestei idei, scopul fiind ca urecheatul să le producă emoţii şi reacţii.

dialog in realitatea virtuala

“What if we could have a conversation with an animal? What if the animal would ask us why we lock him or her up, why we eat them or turn them into clothing? For the first time, humans and animals meet on equal terms to have a conversation that will open people’s eyes and hearts”, spune co-fondatorul şi preşedintele organizaţiei, Ingrid Newkirk.

Agenţia Demodern a mers atât de departe încât în spatele acestui iepuraş drăgălaş nu se află vreun bot sau un vreo inteligenţă artificială, ci un actor a cărui voce şi trăsături faciale au fost transferate caracterului virtual. Acesta vă va surprinde cu emoţii reale şi empatie. Proiectul se joacă cu aşteptările utilizatorului şi va seta noi standarde în ceea ce priveşte ceea ce e posibil în lumile virtuale. Eye to Eye nu vă va arăta ceea doar  ceea ce e posibil vizual şi tehnologic în realitatea virtuală, ci şi oportunităţile de storytelling şi story-doing care se regăsesc în mediul imersiv, declară reprezentaţii celor două agenţii creative.

În funcţie de cum decurge dialogul în realitatea virtuală între om şi animal, iepurele îşi va ghida vizitatorii în locuri virtuale şi le va vorbi despre libertate, despre valoarea vieţii, dar îi va plimba şi prin abatoare şi laboratoare cu testare pe animale, toate acompaniate de o muzică dramatică care să sublinieze întreaga poveste.

Eye to Eye va merge într-un turneu în întreaga lume, oriunde e necesar ca oamenii să poarte o conversaţie  despre animale şi drepturile lor; un camion va fi transformat într-o instalaţie mobilă pentru realitatea virtuală. PETA nu sunt singura organizaţie care apelează la VR pentru a face mesajul lor mai bine înţeles şi a obţine o reacţie de la oameni. La fel au procedat şi cei de la Greenpeace, iar după ce oamenii au vizionat filmele lor de prezentare, le-au crescut şi numărul de înscrieri de voluntari.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Invata despre cultura marina in realitatea virtuala cu un nou documentar / iulie 16, 2018

[…] să strângă mai mulţi voluntari pentru proiectele lor prin intermediul experienţelor VR, iar PETA au stârnit reacţii cu o aplicaţie similară, primul dialog între oameni şi […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.