jocurilor vr
28feb.

Industria jocurilor VR – cine are cele mai mari vanzari?

Realitatea virtuală se descurcă foarte bine şi e una dintre industriile de entertainment şi nu numai care e în creştere. Numărul headseturilor vândute a crescut, la fel şi cel al jocurilor VR, rămâne de văzut cine are cele mai mari vânzări, care ajung la milioane de dolari.

Din punct de vedere al vânzărilor de dispozitive de realitate virtuală, cifrele sunt doar speculative pentru că jucătorii precum HTC, PSVR sau Facebook nu oferă cifre clare. În ceea ce priveşte vânzările de software, în schimb, Facebook au fost cei mai sinceri, culmea, şi ne-au dat un număr în cadrul unei super-conferinţe care a avut loc anul trecut. Mark Zuckerberg a anunţat că platforma lor a depăşit peste o sută de milioane de dolari în software vândut, unde 20 de milioane din aceştia doar pentru Oculus Quest. Numărul e impresionant ţinând cont că la acel moment ecosistemul Quest fusese lansat de doar patru luni.

Asta nu poate fi decât o veste bună atât pentru consumatori, cât şi pentru producătorii de headseturi de realitate virtuală şi developerii de experienţe VR. Înseamnă că publicul cumpără asemenea jocuri şi software şi că există o piaţă interesată de experienţe în realitatea virtuală. Mai mult, din cifrele anului trecut, s-ar părea că industria a reuşit să strângă, pe toate platformele (PSVR, Steam, Oculus Rift şi Oculus Quest), peste 100 de titluri care au avut vânzări de peste un milion de dolari, ceea ce e uriaş pentru o industrie încă nouă şi pe care publicul încă o descoperă.

Ceea ce e cu atât mai interesant e că majoritatea jocurilor care au reuşit să strângă atâţia bani şi atâta interes în jurul lor sunt produsul unor studiouri independente, iar cel mai bun exemplu este Beat Games, cel care a produs jocul de super succes Beat Saber.

Lista celor mai de succes jocuri VR e mai jos şi nu ne surprinde deloc:

  1. Beat Saber
  2. Arizona Sunshine
  3. Job Simulator
  4. Skyrim VR: The Elder Scrolls
  5. Superhot VR
  6. Moss
  7. Five Nights at Freddy’s
  8. Until Dawn: Rush of Blood
  9. Firewall Zero Hour
  10. Robo Recall
  11. Boneworks
  12. Lone Echo
  13. Borderlands 2 VR
  14. Elite Dangerous
  15. Fallout VR 4
  16. Blade & Sorcery
  17. The Climb
  18. Blood & Truth
  19. Asgard’s Wrath
  20. Astro Bot Rescue Mission

Ce au în comun jocurile de succes este că au fost gândite încă de la început special pentru realitatea virtuală. Asta înseamnă că au o grafică specială, un response rate gândit pentru controllere şi gestica diferită faţă de un combo tastutura+mouse, plus un alt tip de interactivitate, pentru că utilizatorul se plimba prin lumea în care este imersat, nu e blocat în faţa unui monitor. Cele mai bune exemple în acest sens sunt câştigătoarele Beat Saber şi Job Works, despre primul noi vorbind mai pe larg atunci când a atins milionul de vânzări. Mai departe, observăm că cel mai bine vândute jocuri sunt cele gândite cross-platform, care nu izolează jucătorul pe un singur device. Conform estimărilor, toate jocurile din lista de mai sus au strâns peste 4 milioane de dolari în revenue, iar primele şapte au reuşit să facă chiar 10 milioane de dolari.

La cum arată aceste cifre, plus faptul că industria e în continuă dezvoltare, cu noi headseturi lansate în fiecare an, noi funcţionalităţi şi experienţe din ce în ce mai bune, ne putem aştepta că realitatea virtuală să crească în continuare. O vedem folosită nu doar ca formă de entertainment, dar a ajuns şi în marketing, în turism, corporate training şi chiar design de produs.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.