25oct.

5 moduri prin care companiile folosesc realitatea virtuala

E una dintre tehnologiile aflate în continuă dezvoltare, iar companiile folosesc realitatea virtuala acum pentru mai multe domenii. Pe lângă entertainment şi educaţie, care încep să prindă „aripi”, acum VR-ul se regăseşte şi în spaţiul de lucru digital.  Mai departe găsim câteva domenii în care companiile au ales să folosească VR-ul fie pentru beneficiul angajaţilor, fie pentru cel a procesului de dezvoltare şi creare.

Comunicarea între departamente şi personal

E încă o idee aflată la început, pe care nu foarte multe firme au pus-o în aplicare, dar pentru că pare că ajută la felul în care colegii comunică între ei, s-ar putea să o vedem curând prezenta peste tot. Practic, şedinţele pe Skype sau tele-conferintele acum sunt mult mai interactive pentru că interlocutorii vor dialoga cu avatarurile colegilor lor de peste Ocean sau din alt oraş, în cadrul unei experienţe cu totul imersive. Genul acesta de experienţă e clar că va întrece orice fel de video-conferinta şi va duce la următorul nivel în lumea digitalului.

Training

Deja am văzut-o aplicată la mai multe companii, de la Honeywell, la grupul VAG până la Walmart, iar lucrurile au ajuns cu atât mai departe cu cât şi structurile de stat ajung să foloseaca VR-ul în training. De la armata americană, la pompieri până la vameşii din EAU, asistăm la o creştere a folosirii realităţii virtuale în procesul de învăţare şi dezvoltare a angajatului. Companiile subliniază că un cost iniţial mare nu e de speriat pentru că se va amortiza în timp, în primul rând datorită eficienţei acestui proces de învăţare, care interactiv şi imersiv fiind, uşurează înţelegerea noţiunilor. În plus, eventualele greşeli sau scăpări pe care un angajat nou le-ar avea nu vor costa compania nimic pentru că totul se întâmplă în lumile virtuale.

Design

Nume precum McLaren au ajuns să folosească realitatea virtuală pentru design-ul maşinilor sale. Avantajele acestei tehnologii sunt date în primul rând de faptul că un model VR poate fi mult mai bine analizat pe toate părţile, încă din primele stadii ale procesului de design, iar orice erori pot fi corectate din timp. În plus, se pare că şi verificările şi review-urile de design se fac mai nou în realitatea virtuală, unde coordonatorul de proiect este cel cu headset-ul pe ochi, iar echipa de verificare urmăreşte pe monitoare produsul şi atrage atenţia asupra scăpărilor, care pot fi corectate în real time.

Turism

Producătorii de tehnologie mobilă, dar şi cei din industria de gaming, încep să vină cu mai mult conţinut pentru realitatea virtuală şi cu platforme care să o susţină. Mai toate noile modele de telefoane mobile au capabilităţi VR & AR, aşa că şi consumatorii vor fi interesaţi să le testeze, cumpărând device-uri de realitate virtuală – headset-uri sau ochelari VR. Astfel, vor avea acces la o nouă lume, care începe să păşească în zona de realitate virtuală – turismul. Până acum, operatorii de turism ofereau filme VR pentru destinaţii exotice sau croaziere, dar se poate şi mai mult. Hotelierii pot veni cu tururi virtuale ale camerelor pe care le oferă, restaurantelor sau spa-urilor. În plus, datorită unor aplicaţii precum Pokemon Go, unele hoteluri şi-au crescut numărul de clienţi pentru că pe acolo se puteau prinde diferiţi pokemoni. Pana si companiile aeriene il folosesc, am vazut-o deja la Emirates, care ofera tururi la bordul avioanelor sale.

Marketing & Sales

E de fapt cam prima zonă în care companiile au testat marea cu degetul, pentru că genul acesta de campanii nu sunt la fel de costisitoare precum o întreagă platforma de training, spre exemplu. Reclamele care utilizează realitatea virtuală sau ad-urile în realitatea augmentată, precum şi campaniile cu utilizatori invitaţi să testeze jocuri, aplicaţii şi experienţe în VR sunt prezente mai în toate domeniile: de la FMCG, până la automotive, lansări de filme, produse sportive sau chiar evenimente sportive.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.