start 2 play
23nov.

Start 2 Play & Come Play at Gateway pe 25 si 26 noiembrie!

Start 2 Play și Gateway VR Studio te invită weekendul acesta la joacă! Fie că trezești copilul din tine sau vii cu prichindelul, hai la prima ediție a târgului internațional dedicat jocurilor, gadgeturilor și jucăriilor de orice fel.

Start 2 Play ia cu asalt Romexpo, Pavilionul C6, în weekendul 25-26 noiembrie 2017.  Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00-19.00.

“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim. Îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm”, spunea Bernard Shaw. START 2 PLAY cheamă deci la distracție copiii și adulții de la 3 la 100 de ani. În noiembrie, în cei 1000 de metri pătrați dedicați din Pavilionul C6, vizitatorii au la dispoziție zeci de standuri cu cele mai populare jocuri și jucării, pop culture, tehnologii și gadgeturi revoluționare, cărți, filme, echipamente sportive și de turism.

START 2 PLAY este un eveniment imersiv, bogat în experiențe pentru toate gusturile, organizat ca răspuns la creșterea exponențială a pieței de jucării din România. Vor fi prezentate zeci de branduri de jucării și jocuri de top și divertisment într-un weekend dedicat copiilor, adolescenților, părinților și tuturor celor în căutare de distracție. Cu premiere și lansări în exclusivitate, participanții pot descoperi și lua acasă jucăriile viitorului”.

Vizitatorii vor avea de ales între zeci de jucării electronice, boardgames, păpuşi și jucării de pluș, jucării de colecție, jucării lucrate manual, jocuri video și aplicații, joacă pe afară, edutainment. În zona dedicată modelismului vor face furori ultimele modele de bolizi pe patru roți la scara miniaturală cu telecomandă, într-o întrecere furioasă pe circuitul amenajat indoor, dar și o replică în mărime naturală a unei mașini de curse. În zona Playground Lego, cei mici și cei mari se pot juca în voie, creând amintiri și învățând că viața e frumoasă. Piesă cu piesă, o vom așeza împreună așa cum trebuie să fie. La Astro Area, cei care vor să descopere tainele universului sunt așteptați cu telescoape de ultimă generație. Pasionații de Catan sunt așteptați la o bătălie pe viață și pe moarte în zona dedicată acestui joc cu milioane de adepți la nivel mondial. Face-painting, jocuri cu animatori și concursuri de umflat baloane vor face deliciul celor mai mici vizitatori.

Pentru cei pasionaţi de tehnologie şi jocuri video, avem vești super! La START 2 PLAY veți putea vizita şi standul Gateway VR Studio unde veți putea pătrunde în lumea în care doar imaginația este limita! V-am pregătit experiențe ce vă vor transpune în locuri inedite precum fundul oceanului, veți putea trage cu arcul sau împușca drone în spațiu, veți putea păși pe o scândură aflată pe un zgârie nor, desena și explora un univers complet nou! Come Play at Gateway!

Veți avea ocazia să testaţi jocuri dezvoltate în România ce au devenit sau vor deveni populare în întreaga lume! De la first-person shooters la adventure puzzles, dezvoltatorii români te vor uimi cu jocurile lor. Dacă însă vrei mai mult decât să testezi jocuri, vrei să le creezi chiar tu, RGDA – Romanian Game Developers Association – organizează pentru tine în cadrul evenimentului START 2 PLAY un game jam ce îţi va pune imaginaţia şi cunoştinţele la încercare! Înscrierile pentru Game Jam vor începe în curând, deci staţi cu ochii pe siteul www.rgda.ro pentru mai multe detalii.

Game jam-ul nu este însă singura oportunitate pentru elevii pasionaţi de competiţii în tehnologie! Divergent Academy organizeza în cadrul START 2 PLAY un hackathon ce îţi va testa cunoştinţele în programare dar şi capacitatea ta de problem solving oferind celei mai bune echipe un premiu pe măsură! Înscrierile pentru Hackathonul Divergent Academy vor începe în curând, deci staţi cu ochii pe siteul www.divergentacademy.ro pentru mai multe detalii.

Acestea fiind spuse, vă aşteptăm acolo!

ABOUT THE AUTHOR

Andreea
Life is full of beauty. Notice it. Notice the bumble bee, the small child, and the smiling faces. Smell the rain, and feel the wind. Live your life to the fullest potential, and fight for your dreams

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.