doctor who
21mai

Serialul Doctor Who vine cu primul episod in realitatea virtuala

După ce au lansat câteva documentare în VR, cei de la BBC vin şi cu un episod al îndrăgitului serial Doctor Who în realitatea virtuală. Cei care au visat să fie traşi în Tardis pentru o experienţă extraordinară se pot bucura acum de o asemenea şansă. Jodie Whittaker, actriţă care îl interpretează pe Doctor în actuala serie, îşi reia rolul şi în realitatea virtuală, unde cere ajutorul utilizatorului pentru a salva lumea de o creatură periculoasă pe nume Voltă.

Episodul e intitulat The Runaway, iar personajul intepretat de Jodie Whittaker trebuie să lupte împotriva duşmanilor având la dispoziţie doar o gândire rapidă, şurubelniţa sonică şi ajutorul utilizatorului de realitate virtuală. Întreaga experienţă a fost creată de Passion Animation Studios, care au lucrat şi la Isle of Dogs, împreună cu cei de la BBC VR Hub, care au folosit tehnologia motion-capture pentru a reproduce mişcările actriţei.

Cei del a BBC VR Hub au declarat că este cel mai ambiţios proiect al lor de până acum şi că au încercat să realizeze o animaţie de nivelul Pixar, dar cu fonduri BBC. Fanii serialului vor putea să exploreze cabina Tardis, însă nu se vor putea mişca foarte mult în jur, unul dintre neajunsurile acestei experienţe – nu este chiar un joc de realitate virtuală, dar nici un episod în toată regulă, pentru că are o durată de un sfert de oră.

Chiar şi aşa, este disponibil pentru toţi cei care vor să intre în lumea lui Doctor Who, putând fi rulat pe Oculus Rift sau HTC Vive. Mai mult, cei de la BBC s-au gândit să aducă această experienţă şi celor care nu au acasă un headset de realitate virtuală, aşa că The Runway va putea fi găsit şi în peste 40 de librarii din Marea Britanie, ocazie cu care şi mai mulţi oameni vor putea să încerce şi să se bucure de VR.

BBC a tot experimentat cu noile tehnologii, lansând diferite experienţe în VR: una despre Primul Război Mondial, un documentar despre Nil – Damming the Nile, sau aplicaţii de realitate augmentată gândite ca şi companioni pentru emisiunea Civilisations. Filmele în realitatea virtuală deja nu mai sunt ceva nemaintalnit şi bifează deja prezente la festivalurile de gen şi chiar încep să aibă propriile lor categorii la asemenea evenimente.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.