game of thrones
05iun.

Intra in lumea Game of Thrones in realitatea virtuala

Chiar dacă serialul care ne-a ţinut în priză s-a terminat, experienţa e departe de final, pentru că acum puteţi intra în lumea Game of Thrones în realitatea virtuală. Beyond the Wall este titlul experienţei în VR, care le oferă fanilor posibilitatea de a se alătura Rondului de Noapte.

Alături de Rondul de Noapte, utilizatorii vor lupta împotriva morţilor vii, vor proteja Zidul şi, în final, Cele 7 Regate. Doar un singur luptător te va însoţi odată ce părăseşti Castle Black şi te aventurezi în necunoscutul din nordul Westeros. Aici te vei înfrunta cu primul pericol, pentru că, la finalul experienţei de 7 minute să te întâlneşti cu personajele care au băgat frica în cele 7 Regate – morţii vii. Experienţă e gândită mai mult pentru plăcerea celor cărora le-a plăcut serialul şi ar dori să intre un pic în lumea care i-a ţinut cu sufletul la gură timp de 8 sezoane şi e mai puţin un joc în sine. Finalul lasă un pic de dorit, poate şi pentru că povestea în sine nu e foarte bine dezvoltată. Chiar şi aşa, din punct de vedere al vizualului, Beyond the Wall e o experienţă de VR foarte reuşită, care aduce Game of Thrones în realitatea virtuală.

game of thrones

VR is the perfect pairing for Game of Thrones fans who can now step onto the battlefield of Beyond the Wall aş part of Viveport Infinity,” spune Rikard Steiber, President of Viveport. “Beyond the Wall gives you the first-hand experience of joining the Night’s Watch and protecting the realms of men with your flaming sword from the army of the dead.”

Game of Thrones: Beyond the Wall este acum disponibil exclusiv pe Viveport şi este compatibil cu headseturile HTC VIVE şi Oculus Rift. Experienţa poate fi cumpărată pentru preţul de 12.99 dolari pe lună sau 100 de dolari anual. Nu e deloc surprinzător că avem asemenea experienţe care să însoţească lansarea sau, în acest caz, finalul unui film. Skyscraper, un film de acţiune cu Dwayne Johnson în rolul principal, a venit cu o aplicaţie care a dus fanii în lumea peliculei, în timp ce Hotel Transylvania a lansat ceva similar pentru promovarea celui de-al treilea film despre monştri şi se dovedeşte a fi un bun tool de marketing.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Idei de VR marketing: HBO si premiera Watchmen / octombrie 30, 2019

[…] HBO nu sunt la prima lor campanie în care să se folosească de realitatea augmentată sau de cea virtuală. Pentru finalul serialului Game of Thrones fanii au putut să se bată cu un whitewalker în cadrul unei experienţe de AR. Mai mult, pentru acelaşi show au lucrat cu Snapchat, care a creat un filtru special în aplicaţie, iar cei aflaţi în New York sau Paris puteau descoperi un dragon de gheaţă în realitatea augmentată, dacă îndreptau telefonul către una dintre clădirile iconice ale oraşelor. În New York a fost Flatiron Building, iar pentru Paris a fost ales, evident, Turnul Eiffel. În plus, dupa finalul sezonului cei care au vrut o doză on plus de adrenalină au putut încerca experienţa de realitate virtuală Beyond the Wall. […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.