18ian.

VR News Pill 18 Jan 2018

Încă un producător de automobile se adăugă listei în creştere a celor care folosesc realitatea virtuală pentru a-şi prezenta produsele. De data aceasta, de la CES s-au mutat la Salonul Auto de la Detroit, vizitatorii acestuia fiind primii care vor putea face un test-drive în VR.

Pe lângă realitatea virtuală, şi cea augmentata prinde din ce în ce mai mult teren, cu aplicaţii în marketing, training sau chiar în medicină. Însă toate acestea utilizează de cele mai multe ori alte device-uri, de la ochelari, la telefoane sau tablet, iar HoloLamp vrea să schimbe lucrurile pe piaţă prin proiecţii în realitate augmentată.

Producătorul auto KIA a anunţat că la Salonul de la Detroit participanţii vor putea să experimenteze primul test-drive în realitatea virtuală pentru noul lor model, Kia Stinger. Cei care se vor încumeta, vor putea nu doar să observe modelul ci să simtă cum se conduce în diferite medii, dar va primi  şi explicaţii detaliate despre performanţele, design-ul şi istoria maşinii.

Dacă vă place serialul Black Mirror, veţi fi încântaţi să aflaţi că există ceva similar, dar în realitatea virtuală. The Surrogate e o experienţă imersivă dezvoltată de VR Playhouse, în care utilizatorii intra în pielea unui personaj feminin, iar acţiunea se petrece în viitor.

Jumaji a apărut deja în cinematografe şi se descurcă foarte bine în box-office, aşa că Sony Pictures lansează şi un joc în realitatea virtuală inspirat din acţiunea filmului. Jucătorii vor muta pietre, pomi şi chiar se vor bate cu băieţii răi, într-o experienţă disponibilă pe HTC Vive şi Oculus Rift.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.