toyota
24feb.

Toyota foloseste realitatea augmentata in showroom

Japonezii de la Toyota au venit cu ideea utilizării realităţii augmentate în showroom-urile sale. Astfel, curioşii pot vedea cum arată chiar pe interior noul model al producătorului auto, Toyota C-HR, cu ajutorul unei aplicaţii de realitate augmentată. Experienţa a fost reallizata de agenţia Brandwidth, care are propriul său studio in-house şi care a mai creat aplicaţii AR & VR pentru Champions League, Nokia sau Wonderbra şi nu este la prima colaborare cu Toyota.

Aceasta nu doar că suprapune întregul interior de sub caroserie pe maşină, dar are şi câteva hot-spot-uri pe care utilizatorul le accesează pentru a afla mai multe detalii şi pentru a vedea cum interacţionează elementele maşinii. Aplicaţia pentru modelul hibrid C-HR oferă mai multe informaţii despre consumul de carburant, despre motor şi bateriile folosite şi vine ca o completare la ceea ce se vede deja cu proprii ochii. E o modalitate foarte bună pentru producător să adauge un pic de plus-valoare procesului de vânzare, care implică nu doar un test drive şi un contact fizic cu maşina, ci şi informarea potenţialului client despre caracteristicile acesteia.

Astfel, utilizatorul poate să se uite sub capotă şi să înţeleagă mai bine tot procesul de funcţionare al autovehiculului. Genul acesta de interacţiuni sunt apreciate de clienţi pentru că arată interesul fabricantului spre consumatorul final, nu doar spre profit şi dorinţa de a satisface micile curiozităţi pe care acesta le-ar avea la adresa produsului. În plus, asocierea cu noile tehnologii ca realitatea augmentată e apreciată de consumatori, care văd astfel un brand orientat spre viitor şi inovaţie.

Am mai văzut genul acesta de aplicaţie şi la cei de la Renault, care îşi promovau noul model de Captur anul trecut. Unii producători, însă, au trecut la următorul nivel în utilizarea tehnologiei, iar AUDI a venit deja cu ideea de Holoride, în timp ce BMW a folosit realitatea virtuală pentru a realiza o experienţă complet imersiva pentru noul său SUV.

 

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (2)
Ford foloseste realitatea virtuala in designul masinilor / mai 23, 2019

[…] Pentru moment, doar 40-50 de designeri la nivel global vor lucra cu această tehnologie la Ford, însă viitorul sună foarte promiţător, ţinând cont de toate avantajele pe care le are o aplicaţie de realitate virtuală. Ford nu sunt primii care vin cu asemenea idei şi nici primii din industria automotive care îmbrăţişează VR-ul. Compania americană a mai lansat şi campanii de awarness gândite pentru realitatea virtuală, în timp ce alţi producători auto deja folosesc realitatea virtuală pentru design. Am văzut că şi McLaren începe să utilizeze VR-ul în desing, în timp ce fabricantul Skoda verifică designul acestora tot cu ajutorul realităţii virtuale, în timp ce alţi producători s-au gândit să folosească această tehnologie în cadrul campaniilor de marketing. […]

Răspunde
Audi foloseste realitatea virtuala pentru trainingul angajatilor / iulie 20, 2019

[…] realitatea virtuală în campaniile de marketing – de la tururi virtuale realizate de BMW şi prezentări similare în show-room-urile auto, până la campanii de realitate augmentată pentru […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.