jocuri vr
26dec.

Top 6 – cele mai tari jocuri VR in 2019

Până când apare topul Steam Awards 2019, venim şi noi cu un top al celor mai tari jocuri din 2019. Au fost multe lansări, am avut de unde alege atât din preferinţele utilizatorilor cât şi ale echipei Gateway VR Studio. Dacă aveţi nevoie de recomandări pentru ce să mai jucaţi în realitatea virtuală, acest clasament al celor mai tari jocuri VR în 2019 s-ar putea să vă fie de folos.

  1. Beat Saber nu e lansat în 2019, dar şi anul acesta a fost în topul favoriţilor. A reuşit să strângă o mulţime de utilizatori şi să îşi câştige finanţare pentru dezvoltare continuă. E aplicaţia perfectă pentru că fiecare piesă vine cu propriul ei set de provocări, iar jucătorii sunt încurajaţi să întreacă punctajele adversarilor. E un joc amuzant, cu provocări, dar în acelaşi timp uşor de înţeles şi perfect pentru multiplayer.
  2.  Blade and Sorcery a intrat şi în topul celor de la Steam Awards şi e platforma perfectă pentru cei care caută un pic de magie, lupte cu sabia şi un pic de fantezie. Jucătorii vor descoperi că legile fizicii sunt respectate, că advesarii chiar par a fi reali şi greu de pătruns cu sabia, care poate fi folosită inclusiv că protecţie împotriva vrăjilor. În plus, au şi de unde alege: arma, tipul de luptă şi tipul de jucător – de la un războinic, la vrăjitor sau vânător.
  3. Asgrad’s Wrath a primit numai recenzii pozitive, fiind gândit special pentru realitatea virtuală. Jocul oferă şase capitole diferite, iar utilizatorul poate trece prin cinci personaje diferite, fiecare cu stilul său propriu, armele sale şi abilităţile sale speciale. Evident, puteţi juca în trei variante de dificultate, iar cel maxim aduce şi cele mai multe provocări, iar una dintre cele mai tari experienţe din joc e faptul că utilizatorul poate trece de la un simplu muritor la un zeu atotputernic care poate controla mediul înconjurător şi obţine o perspectivă mai bună a c eea ce se întâmplă în jur. Asgard’s Wrath e potrivit pentru cei care îşi doresc o poveste în care să se cufunde şi de care cu greu te vei despărţi.
  4. Five Nights at Freddy’s e gândit pentru cei care au un pic de sânge în instalaţie pentru că e un joc horror. Jucătorii intra în pielea unui paznic de noapte care trebuie să facă faţă unor jucării animatronice cu tendinţe criminale. Fiecare lumină stinsă îi aduce mai aproape de tine şi trebuie să nu te sperii, să fii pe fază şi să rămâi în viaţă până dimineaţa. Deloc recomandat celor care se sperie uşor şi perfect pentru cei care vor o provocare şi se văd curajoşi.
  5. Pistol Whip e cea mai nouă adiţie în lista de jocuri, dar deja a strâns review-uri pozitive. Este un FPS with a catch, pentru că nu trebuie doar să tragi, trebuie să ai grijă şi la ritm.  Nivelul de acţiune este sincronizat pe piese, iar gloanţele şi duşmanii vin înspre tine pe ritmul muzicii, aşa că trebuie să te mişti un pic pentru a putea face faţa atacurilor.
  6. Vacation Simulator e preferatul copiilor, de departe. După succesul pe care l-a avut Job Simulator, realizatorii acestuia au venit cu următorul nivel. Copiii şi nu numai pot vedea cum e să lucrezi într-un resort de vacanţă, să încerce diferite noi joburi, în diferite anotimpuri – de la bătăi cu bulgări iarnă, până la făcut de hod dogs la plajă.

Dacă vreţi să încercaţi vreunul dintre aceste jocuri sau să experimentaţi cu realitatea virtuală, tot ce trebuie să faceţi e o rezervare. Echipa Gateway VR Studio va la sta la dispoziţie cu o mulţime de sfaturi, tips & tricks şi vă poate ajuta să alegeţi cel mai bun joc pentru fiecare tip de jucători în parte.

didi

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Steam Awards 2019: Castigatorul VR Game of the Year / ianuarie 13, 2020

[…] de la Gateway VR Studio, dar dacă vreţi să mai vedeţi şi din recomandările noastre, aici găsiţi mai multe idei. Dacă v-a convins vreunul dintre aceste jocuri, atunci tot ce trebuie să faceţi e o rezervare, […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.