jocuri vr de iarna
26nov.

4 jocuri VR de iarna

Intrăm în curând în spiritul sărbătorilor de iarnă şi în lunile cu zăpadă aşa că era cazul să venim şi cu 4 jocuri VR de iarna. Lăsăm pentru câteva momente împuşcatul de zombies şi stăvilirea invaziilor de orci pentru o joacă împreună cu Moş Crăciun.

    • Dacă aţi mai testat deja realitatea virtuală, sunteţi familiarizaţi cu experienţa Richie’s Plank. E cea mai bună formă de a-ţi testa frică de înălţime şi de a o învinge. Pentru sărbători, însă, se transformă într-o experienţă în care dăm nas în nas cu sania trasă de reni a lui Moş Crăciun, care ne ia la plimbare pe deasupra oraşului. Unde mai pui că poţi să îi iei locul Moşului şi să fii chiar tu cel care împarte cadouri în dreapta şi-n stânga.
    • Vrei să ajungi mai repede pe pârtie, dar nu e stratul de zăpadă suficient de gros? Nu-i nimic, intră într-o rundă de Fancy Skiing VR, unde te poţi da pe pârtie liniştit, fără aglomeraţie şi slalomuri printre începători. Dacă te simţi curajos, dă-i tare şi sări peste crevase, fă cristiane la limită şi evită renii şi pietrele care vin înspre tine. Avertizare pentru cei care nu au mai încercat realitatea virtuală până acum: s-ar putea să vă dea rău de mişcare, dar după câteva runde vă veţi obişnui.

 

 

  • Rămânem tot în zona de sport şi ne punem skiurile în picioare pentru o sesiune de săritură în lungime în Ski Sport Jumping VR.  Încearcă să atingi cel mai mare scor şi cea mai lungă săritură, fix cum ai văzut că se întâmplă la olimpiadă. Doar că în realitatea virtuală, într-un mediu complet imersiv, fără presiunea fanilor şi experţilor în sport.
  • N-a venit zăpada pe la noi? Ai chef de o bulgareala? Nici o problemă, s-a rezolvat cu o sesiune de Snow Fortress VR. Pune mănuşile virtuale, strânge bine fularul la gât şi pregăteşte-te de atac! Omul de zăpadă e primul tău adversar, dar ai inclusiv o praştie la îndemână pentru ţintit eficient şi luptat împotriva duşmanilor de gheaţă. Cea mai bună variantă pentru o bulgareală safe, fără a-ţi îngheţa mâinile şi picioarele şi fără risc de băgat paracetamol după.

Dacă v-am convins să încercaţi jocuri VR de iarna, noi vă recomandăm un Richie’s Plank şi o rezervare la Gateway VR Studio. Tot ce trebuie să faceţi e să ne contactaţi, iar echipa noastră vă va oferi şi mai multe jocuri şi experienţe potrivite fiecărui tip de vârstă şi dorinţa de distracţie.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Ce jucam iarna in realitatea virtuala? Idei de jocuri in VR / decembrie 12, 2019

[…] mai ai nevoie de alte idei de jocuri de sezon, aici găseşti şi lista de anul trecut. Noi vă invităm la studio pentru o porţie sănătoasă de joacă, fie că veniţi singuri sau […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.