13iul.

Rick And Morty, Coco VR si alte experiente VR, nominalizate la Premiile Emmy

Rick and Morty, Coco VR şi altele sunt experiente VR nominalizate la Premiile Emmy, intr-o recunostere a impactului pe care realitatea virtuala si noile tehnologii le au in lumea filmului si entertainmentului clasic de televiziune.

Ediţia cu numărul 70 a galei care premiază programele de calitate atât în televiziune cât şi în categorii adiacente a adus în prim-plan realitatea virtuală. Rick And Morty: Virtual Rick-ality (2017), Coco VR (2017), Blade Runner 2049: Memory Lab (2017) şi Spider-Man Homecoming VR Experience (2017), alături de Back to The Moon, NASA JPL: Cassini’s Grand Finale au fost incluse pe lista nominalizărilor la categoria Outstanding Original Interactive Program, respectiv Outstanding Creative Achievement In Interactive Media Within A Scripted Program.
Fiecare dintre aceste experienţe oferă ceva diferit utilizatorului, iar majoritatea dintre ele au fost gândite drept companion pentru un film lansat recent, cum e cazul Spider-Man sau Coco VR.

experiente vr nominalizate la premiile emmy

Primul proiect VR al celor de la Pixar, Coco, a apărut odată cu filmul cu acelaşi nume şi e o aplicaţie în realitatea virtuală, multiplayer, în care utilizatorul poate experimenta viaţa de după moarte, aşa cum apare în simpatica animaţie. Coco VR e un app interactiv disponibil pentru Oculus şi Gear VR, în timp ce Blade Runner 2049: Memory Lab e o experienţă care îl duce pe utilizator fix în viitorul trist şi mohorât ilustrat în film. La aceeaşi categorie, Original Interactive Program, îi găsim şi pe cei de la Google cu poveştile Spotlight şi primul doodle în realitatea virtuală – Back to the Moon, despre care v-am povestit mai multe aici. Rick & Morty: Virtual Rick-ality, pe care îl puteţi juca inclusiv la studio, l-am găsit nominalizat la categoria Outstanding Creative Achievement In Interactive Media Within A Scripted Program, alături de seriale foarte apreciate precum Westworld, Mr. Robot, 13 Reasons Why al celor de la Netflix sau Silicon Valley, o altă lume interactivă disponibilă pe Oculus Rift şi Vive.

Ne bucură să vedem că experienţele în realitatea virtuală ajung să fie nominalizate la asemenea categorii şi la premii de calibru pentru industria americană de televiziune şi nu numai, ceea ce înseamnă că viitorul chiar este în realitatea virtuală.

Experienţele în VR asociate cu filmele se pare că sunt noul trend în promovarea peliculelor sau a serialelor. Nu doar Spider-Man beneficiază de aşa ceva, întregul univers Marvel se pare că ajunge în lumea virtuală, în timp ce alte filme îşi creează propriile senzaţii tari pentru a se promova şi a crea amintiri şi a stârni entuziasmul fanilor. Am văzut-o întâmplându-se pentru noul film Lara Croft – Tomb Rider dar, mai recent, şi pentru cea mai nouă peliculă a lui Dwayne Johnson, Skyscraper. În plus, filmele au ajuns să fie motorul pentru alte campanii de marketing şi parteneriate pentru creşterea vânzării şi awarness-ului, cum a fost cazul Deadpool 2 şi magazinele 7/Eleven.

ABOUT THE AUTHOR

didi
COMMENT (1)
Un nou episod Google Spotlight: Age of Sail, o experienta frumoasa in VR / decembrie 13, 2018

[…] ce în ce mai multe filme în VR ajung la festivalurile de film europene şi americane şi chiar pleacă acasă cu trofee. Google ne-a oferit şi doodle în realitatea virtuală, dar şi o experienţă amuzantă din seria […]

Răspunde

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.