17feb.

Un castel scotian primeste tratamentul realitatii augmentate

Agenţia care se ocupă de zonele şi monumentele istorice ale Scoţiei,  Historic Environment Scotland, a anunţat un plan ambiţios pentru anii 2018-2019, care include investiţii de milioane de pounds, dar şi utilizarea tehnologiei realităţii augmentate pentru un castel foarte cunoscut.

12 milioane de lire sterline se vor duce în facilităţi pentru vizitatori, renovări, lucrări de conservare şi amenajare, dar şi realizarea unei aplicaţii de realitate augmentată pentru vizitatorii de la Castelul Caerlavarock.

castel scotian realitatea augmentata

Acesta este cunoscut pentru construcţia sa în formă de triunghi şi pentru fauna există în jurul proprietăţii, pe care vizitatorii o pot observa în plimbările lor. Chiar dacă nu există foarte multe detalii acum, Historic Environment Scotland au anunţat că vizitatorii vor putea primi informaţii animate despre castel şi traseele din jurul său. Scoţia şi castelele sale au avut o creştere a numărului de vizitatori în ultimii ani, iar succesul i-a determinat să investească în dezvoltarea turistică a acestora, o parte din programe fiind deja în derulare:

These are ambitious plans which will set new standards for the care of our properties and provide world class visitor attractions with outstanding visitor experiences.” HES Chief executive Alex Paterson said, “We’re building on the success of recent years which have seen record numbers of visitors to many of Scotland’s historic sites. We’ve already effectively started our investment programme, with many projects already under way across the country and are in a strong position to deliver on the identified priorities designed to help bring social, economic and environmental benefits for Scotland, a declarat Alex Paterson, Chief Executive HES.

Scoţienii nu sunt primii care vin cu asemenea idei, iar utilizarea realităţii augmentate în scopuri turistice sau de prezentare începe să prindă teren. Şi americanii au venit cu o idee similară pentru unele dintre casele foştilor preşedinţi americani, iar turiştii pot afla multe detalii de la personajele din realitatea augmentată. Nici croaţii nu s-au lăsat mai prejos, însă ei duc vizitele ghidate la următorul nivel şi se folosesc de realitatea virtuală pentru a le arăta vizitatorilor cum se prezentau zonele turistice în urmă cu sute de ani.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.