baseball
29aug.

O echipa de baseball se antreneaza in realitatea virtuala

Dacă în urmă cu un an vorbeam despre un program de antrenament de baseball în VR, iată că acum a ajuns şi în liga cea mare, căci echipa Dodgers se antrenează în realitatea virtuală.

2019 este primul an şi primul sezon în care Los Angeles Dodgers includ această formă de antrenament în programul lor oficial de pregătire. E mare lucru pentru că până acum am văzut VR-ul folosit la un nivel mai mic, dar se pare că antrenorii şi preparatorii fizici din cadrul echipei au descoperit beneficiile realităţii virtuale. Unii jucători deja au inclus antrenamentul în realitatea virtuală cu totul în sesiunile lor de pregătire, în timp ce alţii se concentrează doar pe anumite aspecte în VR, însă unii jucători rămân în continuare fideli înregistrărilor video.

Soluţia de VR vine de la WIN Reality, care le oferă jucătorilor un teren virtual, o experienţă în întregime imersivă în care aceştia sunt puşi în fata adversarilor. Tot ce e nevoie să facă e să introducă în sistem câteva coordonate ale acestuia, iar apoi, cu ajutorul animaţiei, live-action video şi modelelor create prin aceste date, au un adversar cât mai aproape de realitate. Mai mult, sistemul oferă o mulţime de alte informaţii precum felul în care se aruncă mingea, viteza acesteia şi mişcările pe care le foloseşte adversarul. Genul acesta de antrenament e foarte bun pentru cel care loveşte mingea căci se familiarizează cu aruncătorul din echipa adversă – de la stil la viteză, într-o formă apropiată de realitate, care îl pregăteşte pentru meciul real.

baseball

Pentru a folosi acest program, în sala de antrenament s-a instalat o zonă de VR, cu senzori, un HTC Vive Pro şi o bâtă în miniatură, care include un buton ce este apăsat pentru a mima lovitura. Pe headset apar şi alte informaţii precum viteza de lovire, punctul în care mingea s-a dus sau distanţa, toate detalii pe care jucătorul le foloseşte pentru a-şi îmbunătăţi tehnica.

WIN Reality nu sunt singurii care oferă o asemenea platformă, am mai discutat despre ceva similar şi în urmă cu un an, dar probabil au venit cu cea mai bună soluţie pentru cei din echipele profesionale. În plus, antrenamentul în realitatea virtuală nu e folosit doar în baseball, am văzut-o inclusiv la schi, înainte de Jocurile Olimpice. Mai mult, fanii sportului au şi ei beneficii de pe urmă realităţii virtuale – evenimente sportive de la wrestling, la baschet, fotbal american sau hochei au fost transmise în VR, cu momente luate fix de pe teren, din mijlocul acţiunii.

didi

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.