26aug.

Idei de VR marketing: campusurile universitatilor si tururile virtuale

Universităţile din Carolina de Nord fac parte dintr-un sistem care a lansat o aplicaţie ce vine în beneficiul viitorilor studenţi. GEAR UP VR recreează în realitatea virtuală campusurile universitatilor, cele 16 domenii putând fi vizitate şi analizate prin intermediul unei experienţe lansate recent.

Chiar dacă e o idee implementată cu beneficiu social, poate fi exploatată la maximum şi de alte industrii şi universităţi, cu accente în zona de marketing. Funcţionează ca un tur virtual al spaţiilor prin care studenţii îşi vor petrece viitorii ani din viaţă, dar e şi o foarte bună metodă de prezentare şi de vânzare a acestora. Chiar dacă se bazează în primul rând pe reputaţie în a atrage studenţi, universităţile oferă o mulţime de facilităţi, grupuri, afterschool, activităţi, toate putând fi marketate şi mult mai bine prezentate prin intermediul realităţii virtuale decât printr-un simplu videoclip de prezentare.

Ideea le-a venit celor dintr-o iniţiativă federală care se adresează elevilor ce îşi doresc o educaţie superioară. De obicei, cei interesaţi plătesc tururi la respectivele facultăţi, pentru a se familiariza cu campusul, cu ceea ce are de oferit universitatea, cu căminele, arenele de sport şi aşa mai departe. Însă nu toată lumea îşi permite să plătească asemenea excursii, astfel că iniţiativa guvernamentală a venit cu această idee a campusurilor universitatilor în realitatea virtuală.

campusurile universitatilor

GEAR UP VR, un acronim pentru Gaining Early Awareness and Readiness for Undergraduate Programs a reuşit să strângă cele 16 universităţi din University of North Carolina System, ceea ce înseamnă că alte iniţiative, chiar private, pot obţine rezultate similare, care să crească numărul studenţilor şi deci şi încasările din taxe.

Without it, college can become a guessing game or, too often, a distant pipe dream. This virtual reality technology gives every North Carolinian the opportunity to make more informed choices about where they want to go. Just aş importantly, it helps them figure ot how they’re going to get there.”

Evident, e şi o foarte bună formă de prezentare, pentru că în naraţiune se pune accent pe tot ceea ce are de oferit spaţiul, nu doar că biblioteci şi forme de studiu, dar că modalităţi de networking, oportunităţi de joburi sau alte activităţi extra-curriculare.

Genul acesta de tururi virtuale le-am văzut pentru prima oară în zona de real estate, unde atât agenţiile de imobiliare cât şi constructorii au mers pe această idee pentru a-şi prezenta produsele finale sau în curs de finalizare. Trendul a prins din ce în ce mai mult în vest, atât încât s-au deschis agenţii „implant”, aflate pe lângă dezvoltatori cu scopul clar de a promova clădirile şi spaţiile construite.

ABOUT THE AUTHOR

didi

Leave A Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.